Activităţi practice pentru copii

Iată care sunt activităţile practice pentru copii propuse de Elizabeth White în Tărâmul minunilor (sunt cele prezentate deja până acum în sintezele de la sfârşitul fiecărui capitol, aici înşiruite împreună, pentru a le urmări mai atent):

• Crearea unui album duhovnicesc: în timp, se pot aduna, fie într-un album, fie într-o mapă, fotografii reprezentând momente de participare a unor membri ai familiei la Sfintele Taine sau la alte slujbe bisericeşti, desene sau picturi făcute de copii, comentarii, povestiri care le aparţin, referitoare la apropierea de Dumnezeu în diferite momente din viaţa lor
• Folosirea oricărui prilej din viaţa de zi cu zi… ascultarea unei muzici înălţătoare, audierea unei conversaţii folositoare, privirea unui câmp cu maci, însoţită de câteva întrebări, al căror răspuns îl va descoperi chiar copilul… Cine ştie câţi maci sunt în acest imens câmp? Cine oare ştie câte petale au în total? Cine poate şti numărul frunzelor lor?…
• Plimbări pentru observare – în care să ne împărtăşim reciproc trăirile („plimbaţi-vă cu văzul, cu auzul, cu pipăitul, cu mirosul…”)
• Plimbări în care putem să ne propunem să culegem flori, frunze, scoici, pietre… tot ceea ce poate fi admirat; se pot aşeza în casă apoi, pentru observare şi admirare
• Desene copiate prin frecarea hârtiei cu grafit; e nevoie de coli albe sau calc, grafit sau creioane cerate de pe care s-a desprins hârtia; aşezând coala deasupra unei frunze sau bucăţi de scoarţă de copac, se haşurează prin frecare conturul şi se descoperă forme interesante (la fel se poate proceda cu suprafaţa scoicilor)
• Colecţionaţi reproduceri de artă, gravuri, litografii, stampe de mărimea unei cărţi poştale; Păstraţi-le într-un coşuleţ într-un loc accesibil copiilor, împreună cu mici suporturi tip şevalet; copiii le pot alege pe cele care le preferă, le pot aşeza în locuri dorite de ei, le pot shimba şi admira în tot acest timp; se dezvoltă spiritul de observaţie şi capacitatea de a face opţiuni.
• În centrul atenţiei – Psalmul 8 al regelui David – atitudinea de uimire, laudă şi mulţumire
• Cartonaşe pentru rugăciuni de mulţumire : pe cartonaşe neliniate 5x7cm, putem ajuta copiii să scrie rugăciuni de mulţumire , să deseneze ceva legat de acestea; vorbiţi despre culorile care ne fac să ne simţim fericiţi şi puteţi să-i sfătuiţi să le folosească; apoi puteţi capsa împreună aceste cartonaşe, să le agăţaţi la vedere, cu ajutorul unor panglici colorate; citiţi aceste mici rugăciuni zilnic
• Desenaţi cercul vieţii: cercul ne aminteşte de conexiuni, de integritate şi veşnicie; anul liturgic este ciclic, deci putem ajuta copiii să vadă legătura dintre noi şi lume; se poate crea un afiş ori o planşă reprezentând ciclul vieţii; cu ajutorul unei farfurii mari, de ex., se poate trasa un cerc mare, apoi în interiorul lui, desenăm alt cerc mai mic; Cercul reprezintă timpul lui Dumnezeu, nu are nici început, nici sfârşit; cercul desenat în interior ne poate duce cu gândul la Dumnezeu, care e în centrul întregii vieţuiri, în mijlocul vieţii noastre; iată mai jos câteva activităţi ciclice care pot fi explorate:
• activităţile zilnice ale copiilor şi adulţilor (ne trezim, ne spălăm, ne rugăm, mâncăm, ne jucăm, lucrăm etc)
• dimineaţa, prânzul, după amiaza, seara, noaptea;
• anotimpurile;
• însămânţarea, creşterea, recoltarea;
• naşterea, viaţa, moartea;
• ciclurile de viaţă ale unor plante şi animale;
• ciclul liturgic al anului: Paştele, Înălţarea, Rusaliile, Postul Crăciunului, Naşterea Domnului, Postul Paştilor(un timp al prăznuirii, un timp al creşterii, un timp al aşteptării, unul al bucuriei, un timp al pregătirii)
• Jucaţi-vă de-a „Îmi aminesc ziua în care…” : aveţi în vedere cuvintele Psalmului 103 – „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate binefacerile Lui”; referiţi-vă la împrejurări în care aţi fost fericiţi, sau în care s-a întâmplat ceva deosebit; acceptaţi orice amintire evocată de copii; se pot numi şi amintirile deosebite ale celor cunoscuţi; se pot grupa pe tematici; se pot discuta şi evenimentele neplăcute, reieşind din dialogul purtat, felul în care Domnul a lucrat spre binele nostru în acele împrejurări; rememoraţi povestiri biblice şi vieţile Sfinţilor.
• Cum găsim liniştea? Metoda de ed. Montessori a debutat într-o perioadă în care în şcolile tradiţionale se înstăpânise o rigiditate absolută. Maria Montessori a permis copiilor să comunice liber, dar într-un mod respectuos, binenţeles. În acelaşi timp, sesizând rolul esenţial al liniştii, a inventat „Jocul tăcerii”: adultul arată copiilor o tăbliţă pe care scrie „Linişte”. Copiii care doresc să participe la acest joc, renunţă la alte activităţi şi se aşează pe jos în tăcere. După câteva clipe, adultul şopteşte pe rând numele copiilor. Ei se întorc în linişte la activităţile lor, atunci când îşi aud numele.
• Unde se află liniştea? – cereţi copiilor să se gândească la lucruri sau locuri care le inspiră linişte. Răspunsuri posibile: cerul, copacii, fluturii, dar chiar dragostea mamei mele… O lectură despre un subiect care inspiră linişte (de exemplu o carte despre fluturi) ar fi de ajutor înaintea desfăşurării jocului. O melodie liniştită, un dans care imită mişcările fluturilor, după desfăşurarea jocului, sunt binevenite. Îndemnaţi copiii să se comporte imitând lucrurile liniştite, să se deplaseze în spaţiu cât mai calmi cu putinţă, evitând gălăgia.
• „Jocul tăcerii” individual – cei mai entuziaşti în acest joc par a fi copiii mici, de trei ani; dar de el se bucură toţi, indiferent de vârstă; materiale: un covoraş mic şi o clepsidră. E ideal ca micul covor să aibă culori sau modele liniştitoare. Ele se păstrează la îndemână. Copilul sau copiii care aleg acest joc, trebuie să se aşeze culcaţi ori pe şezut şi să urmărească timp de 1-3 minute cum nisipul se scurge în clepsidră.
  
• „Linişte” în familie: o tăbliţă sau un carton pe care scrie „Linişte” propune membrilor familiei să stea cât se poate de liniştiţi pentru o perioadă cât mai lungă posibil.
• „Linişte” în aer liber: alegeţi un loc liniştit în aer liber; staţi întinşi pe spate sau aşezaţi; priviţi în tăcere norii, apoi discutaţi despre ceea ce a văzut fiecare; apoi ascultaţi în tăcere; vorbiţi despre sunetele pe care le auziţi; puteţi întocmi o listă cu aceste sunete; Câte provin de la lucrurile create de Dumnezeu? Dar de om?
• Să ne gândim la Dumnezeu – cereţi copiilor să închidă ochii şi să asculte un adult sau un copil mai vârstnic citind un pasaj scripturistic; rugaţi copiii să păstreze acest pasaj în inimile lor şi să se gândească la semnificaţiile lui; întrebaţi-i ce anume au simţit şi ce au reflectat în taină; nu le ţineţi predici despre ceea ce ar fi trebuit să simtă sau să gândească.
• Uşuraţi copilului obligaţia de a fi ascultător ( vorbiţi clar şi concis; arătaţi-i efectiv ce şi cum trebuie să facă; formulaţi reguli posibil de respectat şi nu subestimaţi capacitatea copilului de a stabili norme proprii de comportament)
• Spuneţi exact ceea ce gândiţi şi gândiţi ceea ce spuneţi; ajutaţi cu blândeţe pe copii să vă respecte instrucţiunile
• Creaţi şi menţineţi ordinea şi reguli stricte în camera lor (nu folosiţi cutii imense unde jucăriile stau în dezordine; puneţi totul în rafturi la îndemâna lor sau în buzunare special făcute; jocurile cu piese mărunte le puteţi păstra în cutii transparente cu capac; limitaţi numărul jucăriilor; o jucărie nouă va lua locul uneia mai vechi la care ajutaţi-i să renunţe în favoarea altor copii mai mici, de exemplu)
• Fiţi consecvent în cerinţe; nu umiliţi copilul, nu strigaţi, nu oferiţi bani sau alte recompense în schimbul unei bune purtări; dar conştientizaţi-l când săvârşeşte un lucru nepotrivit, asupra urmărilor faptelor sale („pentru că ai făcut asta, tu ai ales să…”… şi spuneţi consecinţa, respectând regula stabilită)
• Dacă aţi greşit faţă de copil strigând, umilindu-l etc, atunci cereţi-i scuze; aşa va învăţa să o facă şi el mai uşor;
• Exersaţi iertarea reciprocă sâmbătă seara, pentru a vă apropia duminică de Sfânta Împărtăşanie în pace; arătaţi-le copiilor dumneavoastră cum să ierte;
• Trandafirul păcii: copiii trebuie ajutaţi să-şi rezolve singuri disputele; ei sunt invitaţi să-şi exprime pe rând punctul de vedere ţinând în mână un trandafir de mătase; la fel procedau unele triburi de amerindieni, folosind „pana vorbitoare”; metoda dă rezultate excelente;
• Acordarea de recompense exterioare pentru fapte bune, are efecte contrarii; copilul se va concentra asupra acumulării de bunuri materiale, iar adevăratul motiv – acela al ascultării de Dumnezeu şi al creşterii în sfinţenie – îşi va pierde valoarea. Alegeţi ca recompensă un zâmbet sau un cuvânt. Dar nu exageraţi cu laudele şi fiţi mereu sinceri.
• Înţelegerea propriilor sentimente – vorbiţi cu copiii, pe măsură ce se ivesc situaţii legate de rolul sentimentelor lor; folosiţi păpuşi sau marionete pentru a crea mici scenete cu subiecte pertinente – pentru a le înlesni înţelegerea propriilor sentimente.
• Mâini îndemânatice – scrieţi următorul citat din Sf. Augustin şi puneţi-l undeva la vedere: „Cu ce seamănă iubirea? Are mâini pentru a-i ajuta pe alţii. Are picioare pentru a alerga spre cei săraci şi nevoiaşi. Are ochi pentru a vedea nefericirea. Are urechi pentru a auzi suspinele şi suferinţele oamenilor.” Discutaţi cu copiii cum pot ajuta cu mâinile lor; puneţi-i să deseneze, să decupeze sau să scrie cum putem să-i ajutăm pe ceilalţi cu mâinile, picioarele, ochii, urechile sau cu cuvintele pe care le-am putea rosti.
• Eroi milostivi – prezentaţi-le copiilor în mod constant exemple de milostenie: vorbiţi-le despre milostenia Mântuitorului, a sfinţilor, a altor bărbaţi, femei şi copii contemporani cu ei, despre cei care au fost milostivi faţă de prieteni, faţă de persoana dumneavoastră;
• Prieteni tainici – alegeţi un prieten cu copiii şi gândiţi-vă cum aţi putea să-i faceţi o surpriză plăcută, fără ca acesta să ştie şi fără să afle cine i-a pregătit surpriza (de pildă, dăruiţi-i un lucru frumos).
• Citiţi sau relataţi povestiri biblice, vieţi ale sfinţilor, întâmplări contemporane despre copii, care înfăţişează valori creştine – dacă e posibil, confecţionaţi figurine care să reprezinte personaje din aceste povestiri, distribuiţi-le copiilor şi cereţi-le să le folosească drept accesorii când vor povesti şi ei, la rândul lor, cele auzite;
• Scrieţi versete scripturistice pe fişe – ascundeţi-le într-o încăpere şi rugaţi-i pe copii să le găsească pentru a le citi împreună; puneţi întrebări referitoare la înţelesul textului, dar nu oferiţi răspunsul, lăsaţi ca harul Domnului să descopere în inimile copiilor adâncul sensurilor;
• Confecţionaţi (improvizând) jucării  – pentru ilustrarea unor scene biblice (un păstor, oiţe, pietre – iată câteva elemente pentru a reproduce o scenă reprezentându-L pe Blândul Păstor);
• Memoraţi câte un verset scripturistic pe săptămână – după memorare, relaxaţi-vă cu un program distractiv. Mai jos sunt câteva versete care pot fi memorate chiar de către preşcolari (unele sunt parafrazate):
• Psalmul 33, 8:    ”Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul.”
• Psalmul 50, 11:    ”Inimă curată zideşte întru mine.”
• Psalmul 140, 2:   ”Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta.”
• Psalmul 142, 10:   ”Învaţă-mă să fac voia Ta.”
• Miheia 6, 8:   Dumnezeu cere de la mine să iubesc milosivirea.
• Isaia 43, 5:   Dumnezeu spune: ” Nu te teme, că eu sunt cu tine.”
• Ioan 15,12:   ”Să vă iubiţi unul pe altul.”
• Ioan 14, 15:   ”Păziţi poruncile mele.”
• Romani 8, 39:   ”Nimic nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.”
• Romani 12, 9:   ”Alipiţi-vă de bine.”
• I Corinteni 3,9:   Sunt împreună lucrător al lui Dumnezeu.
• Galateni 2,20:   ”Hristos trăieşte în mine.”

Reclame